Implicațiile numirii doamnei Viorica Vasilica Dăncilă la BNR

Prima criptomonedă românească - Mileul

Doar spectatorul politic neavizat a putut fi surprins de recenta numire a doamnei Viorica Vasilica Dăncilă la Banca Națională a României. Nici clarificările anumitor oficiali ai BNR nu au aruncat mai multă lumină asupra acestui subiect aparent tulbure.

Însă cine a urmărit cariera politică a doamnei Dăncilă și mai ales cercurile, semicercurile, dreptunghiurile sau triunghiurile politice în care s-a învârtit, știe adevăratele implicații ale numirii ei în Banca Națională a României. Relevantă în acest sens este colaborarea domniei sale cu Liviu Dragnea la politicile economice ale PSD și la programul de guvernare al acestui partid. Lui Liviu Dragnea i-a revenit, în această colaborare, partea mai grea: aceea de a trăi în cele mai mici amănunte experiența guvernului din umbră, așa cum doar deschizătorul de drumuri Adrian Năstase a mai putut-o simți.

Doamnei Viorica Dăncilă i-a revenit sarcina de a croșeta în laboratoarele economice ale PSD o soluție salvatoare pentru România, care va duce sistemul financiar românesc pe noi culmi de progres. Câțiva comentatori inspirați au ghicit parțial despre ce este vorba: Mileul. Însă s-au lăsat înșelați de aparențele în care a fost învăluit viitorul vârf de lance al economiei și finanțelor românești. Este vorba, de fapt, despre prima cleptomonedă mondială, autentic românească, venită direct din laboratoarele PSD. Fără a intra în prea multe detalii tehnice cunoscute doar de puținii avizați, Mileul nu face altceva decât să ia criptomonede și să le croșeteze până uită de ele.

P.S. Pentru a întregi echipa de șoc de la BNR, urmează să mai fie angajați:

– Miron Cozma, expert independent în minerit, pentru ținerea sub control a criptomonedelor care rezistă;

– Mirel Palada, pentru eventualitatea în care rețelele informatice vor intra definitiv în colaps și cleptomoneda va trebui bătută efectiv și devirtualizată;

– Darius Vâlcov, deschizător de cărări și pionier în investițiile în cripto-monede.

mai 26th, 2021 de