Alegerile parlamentare din Republica Moldova

Republica Moldova

Moto:
„Cui vrea zid la Prut, pe mal,
Inima-i străpungă-un cal.”
(Culiță Calalbașa)

Nu vă faceți iluzii, chiar dacă forțele politice pro-europene ar obține victoria în alegerile parlamentare din Republica Moldova, nu aceasta este calea spre UE și NATO. Republica Moldova nu va fi niciodată admisă în Uniunea Europeană sau în NATO, dintr-un motiv foarte simplu: nu îndeplinește criteriile de aderare.

Este, însă, cert faptul că o victorie a forțele pro-ruse ar îndepărta pentru câteva decenii minima speranță de occidentalizare a țării. Să nu credem că reprezentanții celorlalte partide finanțate de Rusia au gânduri mai pașnice decât Renato Usatâi, liderul Partidului Patria, recent exclus din cursa electorală, care își dorește ridicarea unui zid pe Prut. La propriu, nu doar la figurat.

Singura cale prin care Republica Moldova poate face parte din UE și NATO este unirea cu România, iar pentru aceasta votul nu trebuie dat forțelor pro-europene, ci forțelor unioniste. Majoritatea partidelor din alianța pro-europeană nu fac decât să amăgească electoratul cu ideea că Republica Moldova poate să își păstreze statalitatea și neutralitatea. Nimic mai fals. Nicio neutralitate nu este posibilă între ciocanul rus și nicovala UE/NATO, iar statalitatea este la fel de amăgitoare ca și statalitatea republicilor sovietice. Singurul drum spre vest nu este acela pe care și-l imaginează mulți, într-o formă fără fond, într-un stat cu suveranitate scriptică și sub suzeranitate rusă reală. Singurul drum spre vest este drumul Unirii, iar acest drum nu începe, din păcate, la urne și pe el nu merg votanții. E un drum care începe în piețe și pe străzi, un drum pe care pot merge doar eroii, trăgând herculeean după ei națiuni întregi.

noiembrie 30th, 2014 de