Moto: „Mămăliga nu explodează, făina da!” (Brutaru’ Ciungu’ din Pungești)
Vocea României a încetat să se mai audă. Poate de teamă să nu apară iar cineva care să o confiște, poate de lehamite, poate de lașitate. Cert este că scâncetele pe care le auzim în difuzoare pe toate canalele media nu reprezintă vocea României.
În lipsa vocii României reale, era de așteptat ca tot felul de papagali șterși să se urce la tribună cu pretenția nesimțită de a reproduce fidel vocea României profunde. Ei au pretenția de a fi singurii care știu cu certitudine ce vrea poporul, un popor pe care îl manipulează prin sondaje mincinoase și neadevăruri repetate public până la îndobitocire. Că este vorba despre gazele de șist sau despre exploatarea de la Roșia Montană, ei sunt singurii care știu ce vrea poporul și sunt dispuși să prezinte oricând sondaje recente, „profesioniste”, care să susțină ceea ce afirmă ei. În van a răsunat vocea României pe străzi săptămâni la rând. Papagalii au repetat dement aria învățată.
O țară fără glas poate fi ușor poștită între palate, ca într-un delirant ping-pong kafkian. „Ia-o înapoi că are accizele prea mari și mă jenează!” „Ia-o înapoi că s-a încurcat cu FMI-ul!” Motive se găsesc mereu. Când apucă și ea săraca să strige din portbagajul istoriei, hopa și polițistul să o amendeze pentru deranjarea liniștii publice și lipsă de cvorum.
Ar fi trist să învățăm să tăcem, să redescoperim obiceiul de a înjura laș printre dinți, în barbă sau, și mai „curat”, în gând. Este greu să redescoperi vorbitul după perioade îndelungate de tăcere absolută, iar asta o demonstrează toate încercările eșuate de a face auzită vocea României, de la #romanianrevolution, la recentele manifestații de protest pe subiectele Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist. În lipsa propriilor voci, ne vom trezi prostiți de papagali să le repetăm infinit viersul.